Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu negativ ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 37,57 milioane de lei (8,21 milioane euro), în creştere faţă de cea de ieri (6,84 milioane euro).
Raportul zilnic al brokerilor de la "Prime Transaction" notează: "Şedinţa de azi a deschis în creştere, pe fondul rezultatelor bune pentru primul semestru afişate de Romgaz (SNG), Transgaz (TGN) sau Nuclearelectrica (SNN). Avansul din primele minute ale şedinţei a fost destul de repede anihilat de corelarea la sentimentul negativ de pe pieţele internaţionale. Astfel, indicii au înregistrat azi variaţii descendente, cuprinse între -0,17% pentru BET şi -0,57% în cazul BET-BK. Valoarea totală a tranzacţiilor a crescut până la 37 milioane lei, în uşoară creştere comparativ cu şedinţa precedentă".
Indicele BET a ajuns la 8.317,31 puncte, iar indicele BETPlus a înregistrat o corecţie de 0,19%, încheind ziua la 1.238,26 puncte.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a coborât cu 0,17%, la 11.016,29 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", s-a depreciat cu 0,35%, fiind cotat la 34.583,64 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au urcat cu 0,12%, încheind ziua la preţul de 0,869 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) au înregistrat un avans de 0,17%, ajungând la 29,35 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" a crescut cu 2,76%, la 7,45 dolari/unitate.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au închis şedinţa în scădere cu 1,72%, la nivelul unitar de 13,68 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor s-a depreciat cu 2,1%, la 14 dolari/unitate.