Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu negativ prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 23,2 milioane de lei (5,06 milioane euro), în scădere faţă de cea de vineri (5,82 milioane de euro).
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, a urcat cu 0,18%, la 8.317,95 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.237,68 puncte, după un avans de 0,14%.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a crescut cu 0,18%, la 11.022,86 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", a urcat cu 0,22%, fiind cotat la 34.955,01 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au crescut cu 1,16%, încheind ziua la preţul de 0,87 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) au înregistrat un avans de 0,16%, ajungând la 30,6 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" a urcat cu 1,31%, la 7,75 dolari/unitate.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au închis şedinţa în apreciere cu 0,15%, la nivelul unitar de 13,08 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor a coborât cu 3,93%, la 13,45 dolari/unitate.