Şase dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,18%, la 7.038,71 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.043,41 puncte, după o apreciere de 0,14%.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a sporit cu 0,19%, la 8.693,66 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,42%, fiind cotat la 29.313,92 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 0,38%, la preţul de 0,791 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au urcat cu 0,64%, la 23,7 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 0,52%, la 5,85 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în creştere cu 0,14%, la nivelul unitar de 13,88 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor stagna la 13,85 dolari/unitate.