În februarie 2015, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor (în termeni nominali) a crescut faţă de ianuarie atât ca serie brută (cu 3,9%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (cu 0,8%), a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Raportat la februarie 2014, indicatorul a sporit atât ca serie brută (cu 7,7%), cât şi ca serie ajustată (cu 7,3%), conform unui comunicat remis redacţiei.
În primele două luni din acest an, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a avansat şi ca serie brută (cu 6,8%), şi ca serie ajustată (cu 6,9%), în raport cu intervalul 1 ianuarie - 28 februarie 2014.
Avansul de 3,9% (serie brută) din ianuarie-februarie s-a datorat creşterilor înregistrate la: activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+16,7%), activităţile de comunicaţii (+5,7%), cele de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+4,2%), precum şi alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,4%) şi activităţile de transport (+3%).
Totodată, expansiunea de 0,8% (serie ajustată) din acelaşi interval s-a datorat creşterilor din: activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+12,1%), comunicaţii (+2,7%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+2,2%) şi transporturi (+0,2%). Scăderi au înregistrat alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-0,8%), menţionează INS.