Inspectorii ANSVSA au controlat 456 de unităţi de alimentaţie publică şi au dat amenzi în valoare de 283.960 lei

Adina Lateş
Companii / 7 ianuarie 2016

Inspectorii sanitari veterinari au sancţionat cu 147 de amenzi, în valoare de 283.960 de lei, şi cu 86 de avertismente mai multe unităţi de alimentaţie publică şi de comercializare a alimentelor care nu respectau condiţiile de igienă şi de funcţionare, în urma controalelor efectuate în perioada 26 noiembrie 2015 - 4 ianuarie 2016, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Inspectorii de la direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au fost însoţiţi de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Inspectorii au aplicat 233 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 86 avertismente şi 147 amenzi în valoare de 283.960 de lei. De asemenea, au fost emise patru ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii.

Totodată, au fost retrase de la comercializare 1.391 de kilograme reprezentând produse alimentare (de origine animală şi non-animală), care erau improprii pentru consumul uman.

Inspectorii veterinari au sesizat o serie de nereguli precum nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare,

comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar, etichetarea necorespunzătoare a produselor, comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare, etichetate sau ambalate necorespunzător.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb