La Bursa din Sibiu cotaţiile au crescut după deschiderea bursei de pe Wall Street, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei (23:15). Peste 8.000 contracte futures şi opţiuni tranzacţionate la o valoare de 53 de milioane de lei.
După deschiderea bursei americane volumul derivatului Dow Jones s-a dublat având în vedere că la ora 16:00 erau 1642 de contracte, iar la închidere produsul a avut un rulaj total de 3664 de contracte. Pe scadenţa decembrie 2011 derivatul a avut un avans de 153 de puncte (+1,43%) până la 10.839 puncte, iar pe scadenţa martie 2012 a închis în creştere cu 179 puncte (+1,69%) la o cotaţie de 10.765 puncte.
Investitorii care au mizat aseară pe o uncie de aur mai puternică, au putut beneficia de câştiguri substanţiale pentru o singură şedinţă: peste 2900 contracte încheiate şi o creştere de 1,57 % pe scadenţa decembrie 2011.
Preţurile derivatelor pe acţiuni au ilustrat revenirea optimismului în piaţă. Evoluţia preţului pentru derivatul SIF Oltenia a fost de asemenea pozitivă. Astfel, pe scadenţa decembrie 2011, a avansat cu 1,29% până la 0,856 lei, pe martie 2012 câştigă 1,67%% la o cotaţie de 0,899 lei, în ceea ce priveşte scadenţa septembrie 2012 a crescut cu 3,31% până la 0,9298 lei, iar pe iunie 2012 a urcat cu 0,51% până la 0,9199 lei.
În sectorul derivatelor valutare s-a putut observa o direcţie similară cu celelalte pieţe, cotaţiile fiind pe verde şi aici. Perechea EUR/RON a închis la cotaţia de 4,319 lei pe scadenţa decembrie 2011, iar paritatea EUR/USD a urcat până la 1,3334 lei pe scadenţa martie 2012.
Cotaţia PHX a închis în creştere la preţul de 5.560 pentru scadenţa decembrie 2011.