Investitorul Sebastian Valentin Dumitrescu, de 94 de ani, a cumpărat 5,41% din "Oil Terminal"

S.A.
Piaţa de Capital / 2 martie 2017

Investitorul Sebastian Valentin Dumitrescu, de 94 de ani, a cumpărat 5,41% din "Oil Terminal"

Investotorul Sebastian Valentin Dumitrescu a cumpărat un pachet de aproximativ 12,13 milioane de acţiuni la "Oil Terminal" (OIL), majorându-şi astfel participaţia deţinută la companie de la 3,3% la 5,4%, potrivit unui raport remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Investitorul, în vârstă de 94 de ani, a cumpărat pachetul de acţiuni pe data de 27 februarie, prin intermediul unei tranzacţii realizate pe piaţa secundară a BVB.

În urma tranzacţiei, acesta a ajuns să deţină un număr de 31,53 milioane de acţiuni în cadrul celui mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional.

"Fondul Proprietatea" (FP) şi-a redus deţinerea la OIL, de la 5,4% la 3,8%, fapt ce a determinat ca preţul titlurilor OIL să crească ieri cu 14,8% faţă de şedinţa anterioară. FP a vândut acţiunile la preţul unitar de 0,151 lei.

"Oil Terminal" este societate comercială cu capital majoritar de stat.

Titlurile OIL se tranzacţionează, la mijlocul şedinţei de astăzi, la preţul de 0,2 lei/acţiune, în apreciere cu 14,61% faţă de închiderea precedentă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 94 de ani, nici nu se putea mai potrivit, l-au caut pana l-au gasit, inlocuitor la FP. Viitorul suna bine pt OIL, strategia e clara, aceeasi ca si pana acum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb