Ioan Oltean: "Înfiinţarea unei comisii în cazul Călăraşi este un abuz"

F.A.
Politică / 21 noiembrie 2013

PDL nu va face parte dintr-o eventuală comisie parlamentară în cazul Călăraşi, a declarat vicepreşedintele democrat-liberal Ioan Oltean, el susţinând că iniţiativa este un "abuz".

În opinia lui Ioan Oltean, "este inadmisibil ca un partid politic să aibă o asemenea iniţiativă. Este adevărat că Parlamentul poate să constituie comisii de anchetă, poate să constituie comisii speciale, dar totodată în regulamentul celor două Camere se precizează în mod expres care este obiectul de activitate al acestor comisii", transmite RFI.

Vicepreşedintele PDL a declarat: "Se pare că astăzi, când USL-ul are o majoritate covârşitoare în Parlament, abuzul constituie obiectul la ordinea zilei în activitatea acestuia, pentru că anunţul făcut de premierul României şi spun eu că atunci când a făcut acest anunţ n-a fost vorba de omul politic Ponta, ci de procurorul Ponta, că Parlamentul va constitui o comisie parlamentară de anchetă, care să analizeze modul în care CEC Bank-ul a acordat un credit unei persoane fizice a produs un foarte mare abuz".

"În istoria Parlamentului României de 23 de ani nu s-a întâmplat să se constituie o comisie care să analizeze activitatea şi relaţiile interpersonale ale persoanelor fizice (...), atâta timp cât există organe specializate şi abilitate care să cerceteze şi să constate dacă s-a produs o ilegalitate (...). Poate mai există un licăr de înţelepciune şi de minte la liderii USL, pentru a nu subscrie cu uşurinţă la şirul de abuzuri iniţiate de PSD", a mai spus Oltean.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb