Iohannis a avut negociat cu premierul Georgiei la ONU

F.B.
Internaţional / 27 septembrie 2018

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, în marja segmentului de nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, şeful statului român susţinând, în discuţii, că este important să fie valorificat potenţialul de creştere a schimburilor comerciale şi pledând pentru realizarea, cu sprijinul comunităţilor de afaceri şi al guvernelor, a legăturilor de transport direct între porturile româneşti şi cele georgiene de la Marea Neagră, segment care poate fi integrat în rute mai ample ce leagă Europa de regiunea Caucazului şi Asiei Centrale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, scrie News.ro.

În discuţiile cu premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, preşedintele Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru calitatea relaţiilor dintre cele două state, arătând că Georgia este principalul partener comercial al ţării noastre în regiunea Caucazului de Sud şi încurajând demersurile pentru consolidarea şi diversificarea schimburilor comerciale dintre România şi Georgia, inclusiv cu fructificarea posibilităţilor de interconectare dintre cele două ţări.

Iohannis a susţinut că este important să fie valorificat potenţialul de creştere a schimburilor comerciale, inclusiv prin organizarea unor evenimente economice de tipul forumurilor de afaceri, şi a pledat pentru realizarea, cu sprijinul comunităţilor de afaceri şi al guvernelor, a legăturilor de transport direct între porturile româneşti şi cele georgiene de la Marea Neagră, segment ce poate fi integrat în rute mai ample ce leagă Europa de regiunea Caucazului şi Asiei Centrale.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb