Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, într-o alocuţiune susţinută cu ocazia aniversării a 25 de ani de la semnarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, că boala de care suferă sistemul de educaţie este "reformita cronică" şi nu lipsa de reformă.
"În următorii doi ani îmi doresc ca întreaga societate să devină parte a unui exerciţiu de imaginaţie - cum ne dorim să arate şcoala românească pentru a putea educa românii de mâine. Îmi doresc o reformă autentică, o schimbare profundă fiindcă, din păcate, boala sistemului de Educaţie românesc nu este lipsa de reformă, ci reformita cronică de care suferă de la revoluţie încoace. Am avut mulţi, foarte mulţi miniştri ai Educaţiei şi fiecare a încercat o reformă sau chiar două. Ceea ce nu-mi doresc este o reformă formală şi ceea ce îmi doresc este o dezbatere publică largă, de lungă durată, urmată de schimbări profunde, care pot fi motivate şi care dau rezultate", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a punctat că societatea românească trece printr-o perioadă de maturizare democratică.
"Mulţi tineri încep să îşi dorească mai mult de la cei care îi reprezintă, ceea ce este o condiţie esenţială de funcţionare a unui sistem democratic. Eu sper ca dorinţa dumneavoastră de implicare de acum să se păstreze şi în etapa maturizării. Avem nevoie de cetăţeni activi în politică, în societatea civilă, în comunităţile locale şi în toate instituţiile şi organizaţiile din România. De aceea, dorinţa voastră de a fi auziţi este complet îndreptăţită şi trebuie stimulată, sprijinită şi promovată în şcoală şi în societate", a mai declarat preşedintele, la evenimentul organizat cu participarea a 120 de copii.
Potrivit lui Iohannis, contribuţia tinerilor este esenţială pentru ca viziunea Educaţiei pentru România de mâine să fie una solidă, ambiţioasă şi pe termen lung.
"Entuziasmul, lipsa de limitări de toate tipurile, imaginaţia şi familiaritatea cu lumea tehnologiei moderne, pe care cu certitudine noile generaţii le au în doze mari, sunt esenţiale pentru o viziune asupra Educaţiei racordată la realitate", a precizat şeful statului.
1. Vorbe, nu fapte
(mesaj trimis de Dascalul în data de 20.11.2015, 17:57)
Oare dr. dascal Klaus nu a alimentat aceasta reformita? doar provine din sistem.
...... ce îmi doresc este o dezbatere publică largă, de lungă durată, urmată de schimbări profunde, care pot fi motivate şi care dau rezultate", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Pai, domnule presedinte, aici ai intors-o la 180 de grade, au ajuns vorbele (dezbatere publica larga, de lunga durata) in fata faptelor.