Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi pe Facebook că, după sărbătorile de Paşti, va relua consultările cu partidele politice, ca să evalueze împreună "cât s-a realizat din calendarul acţiunilor stabilite la începutul sesiunii parlamentare".
În aceeaşi postare, preşedintele a încărcat o poză cu textul: "Atunci când nimeni nu e mai presus de lege, independenţa justiţiei e garantată. Am convingerea că mergem pe drumul cel bun. Modelul românesc a fost deja preluat de unele state vecine care au şi ele nevoie de o clasă politică responsabilă, în slujba interesului public".
Ultimele consultări ale preşedintelui cu partidele au avut loc pe 28 ianuarie, despre priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare: votul în diaspora, finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare. Alte astfel de consultări cu partidele au fost pe 12 ianuarie, despre încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.