IOHANNIS:  "Creşterea economică prin măsuri nepregătite nu va atinge obiectivul stabilităţii şi predictibilităţii"

A.C.
Politică / 15 iulie 2017

 "Creşterea economică prin măsuri nepregătite nu va atinge obiectivul stabilităţii şi predictibilităţii"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe tema măsurilor economice ale Guvernului, că ele nu pot fi "nepregătite" sau slab pregătite, pentru că altfel nu se va atinge obiectivul de a fi stabili şi predictibili, subliniind că mediul de afaceri, dar şi cetăţenii, vor să ştie ce planuri fiscale are statul, potrivit surselor din presă.

"Nu trebuie făcut un pas special şi nu trebuie reinventată roata. (...) Avem nevoie de stabilitate şi avem nevoie de predictibilitate. Aceste schimbări frecvente de abordare strategică în domeniul fiscal nu fac bine nimănui, nemaivorbind de faptul că ele nu pot fi puse în practică într-un timp foarte scurt", a spus Iohannis, citat de News.ro.

El a precizat că mediul de afaceri, dar şi "omul simplu", vrea să ştie ce doreşte statul şi cum va face statul aceste lucruri. "Asta înseamnă stabilitate şi predictibilitate", a explicat el.

Potrivit sursei citate, Iohannis a atras atenţia că aceste obiective nu pot fi atinse prin "creştere prin măsuri nepregătite sau slab pregătite".

"Predictibilitate, stabilitate, acestea trebuie garantate, indiferent cine guvernează, ce abordare are, aceste lucruri trebuie să prevaleze", a spus şeful statului.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb