Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în această seară la finalul unui eveniment aniversar al PNL, întrebat dacă şi-i doreşte mai repede pe liberali la guvernare, că "şi-i doreşte şi le doreşte la guvernare", adăugând că "vom vedea" dacă acest lucru se va întâmpla anul acesta.
Preşedintele a făcut declaraţiile la plecarea de la evenimentul aniversar al PNL de la Opera Română, unde a primit premiul I.C. Brătianul, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, premiu care se acordă în fiecare an unei personalităţi care nu este membru al partidului, potrivit surselor din presă.
Şeful statului a declarat că s-a bucurat foarte mult să îşi revadă colegii.
"A fost această reîntâlnire cu Partidul Naţional Liberal un eveniment foarte frumos şi emoţionant. Am avut marea onoare şi plăcere să primesc premiul Brătianu ca şi persoană care este din afara partidului dar m-am bucurat foarte mult să îi revăd pe colegii mei şi discursurile au fost foarte emoţionante, o atmosferă foarte frumoasă", a declarat Iohannis.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2015, 11:42)
Una e sa vrei, alta e sa poti.
2. Just!
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 21.05.2015, 13:11)
Mda, mi-e sa nu doreasca si el cum dorim si noi una-alta, pana n-o sa mai conteze. Adica pana peste vreo 2-3 ani. Ca apoi, iar o sa doreasca altii, altele, si o sa dispara iar ca prin fum ce s-a creat pe ici pe colo. Pana una alta, au disparut padurile. Au disparut planurile de fezabilitate, ba chiar si niste contracte strategice. Mai stam 2-3 ani si dispare si ilegalitatea in ansamblul ei, apoi mistocareala politica, si stiti cum va fi: nici usturoi n-au mancat nici gura n-o sa le mai puta.