IORDACHE:  "Cererea PNL privind alegeri locale în două tururi, neconstituţională; nu cred că ar ajuta pe cineva acum"

Adina Lateş
Politică / 19 ianuarie 2016

Cererea PNL privind organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin este neconstituţională, iar legislaţia electorală nu poate fi modificată cu un an înainte de alegeri, în sensul avantajării unui partid politic, a declarat marţi, la RFI, deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei, transmit surse din presă.

"Este o cerere neconstituţională. Doamna Gorghiu, înainte de a spune, ar trebui să vadă deciziile Curţii Constituţionale, care şi în 2012, dar şi acum un an a spus un lucru foarte clar: cu un an înainte de alegeri, fie că discutăm de alegeri locale sau parlamentare, legislaţia electorală nu poate fi modificată, în sensul avantajării unui anumit partid politic. Punctul de vedere al doamnei Gorghiu putea fi susţinut în Comisia pentru modificarea Codului electoral, care un timp a fost condusă de domnul Voicu. De ce atunci nu au avut un astfel de punct de vedere? E o întrebare la care mi-e greu să răspund", a menţionat Iordache.

Întrebat dacă ar fi de acord cu alegeri locale în două tururi, Iordache a răspuns negativ, fiind de părere că schimbarea modului de a alege primarii nu ar ajuta pe cineva acum.

"Fără îndoială, nu. De ce trebuie să bulversăm acum clasa politică, de ce trebuie să schimbăm o anumită logică, când şi primarii, consilierii locali şi partidele politice sunt pregătite cu un anumit sistem de vot şi ar trebui acum, în avantajul... dar care sunt argumentele pentru care doamna Gorghiu ar dori să modifice acum, cu patru luni înainte de alegerile locale acest model de scrutin? (...) Pentru că, până la urmă, avem şi noi primari, are şi PNL-ul, are şi UNPR-ul şi nu cred că schimbarea modului de a alege primarii, în două tururi, ar ajuta pe cineva acum", a afirmat deputatul social-democrat.

Cât priveşte faptul că ideea alegerilor locale în două tururi de scrutin a fost şi o solicitare a manifestanţilor, Iordache a spus că legea se modifică în Parlament, nu în stradă.

"Bun, dar până la urmă legea se modifică în Parlament, nu se modifică în stradă. Dacă are cineva ceva de spus, au fost amendamente, au fost discuţii pro şi contra, dar, până la urmă, legea se modifică în Parlament", a arătat acesta.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat luni că liberalii îi cer premierului Dacian Cioloş să emită o OUG pentru modificarea legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb