Consiliul de Securitate al ONU urmează să adopte luni dimineaţă la ONU o rezoluţie care aprobă acordul nuclear încheiat marţi la Viena între Iran şi marile puteri, au informat joi diplomaţi din cadrul Consiliului, citaţi de AFP.
Votul este prevăzut pentru ora 09.00 (13.00 GMT) şi ar trebui să fie o simplă formalitate, acordul fiind negociat de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China), plus Germania.
Rezoluţia va da startul unui proces care va trebui să ducă la ridicarea progresivă şi condiţionată a sancţiunilor internaţionale, în schimbul garanţiilor că Teheranul nu se va dota cu arma atomică.
La termen, dacă Republica Islamică îşi respectă angajamentele din domeniul nuclear, cele şapte rezoluţii adoptate de ONU cu începere din 2006 pentru a sancţiona Iranul vor fi abrogate şi înlocuite cu dispoziţiile acordului de la Viena.
Cu toate acestea, un embargo asupra armelor convenţionale va rămâne în vigoare cinci ani, iar interdicţia de a desfăşura orice activitate legată de rachetele balistice cu focoase nucleare va fi menţinută opt ani.
Dacă Teheranul nu îşi va respecta promisiunile, Consiliul de Securitate îşi rezervă posibilitatea de a restabili aproape automat întreaga paletă de sancţiuni.
În prezent, Iranul se află sub incidenţa a patru serii de sancţiuni impuse de ONU, conţinute în şapte rezoluţii adoptate între 2006 şi 2015, ca reacţie la activităţile militare şi balistice ale Republicii Islamice.
Proiectul de rezoluţie "aprobă" acordul de la Viena şi "cere insistent să fie aplicat din plin, potrivit calendarului stabilit" de negociatori.
Consiliul îi încredinţează directorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) misiunea de "a proceda la verificări şi controale necesare" pentru a exista siguranţa că Iranul îşi respectă angajamentele din domeniul nuclear, aşteptând rezultatele acestora. Consiliul cere Teheranului "să colaboreze din plin" la aceste verificări.
Îndată ce Consiliul va primi raportul AIEA, constatând respectarea acordului, cele şapte rezoluţii adoptate de ONU cu începere din 2006 pentru a sancţiona Iranul (rezoluţiile 1696, 1737, 1747, 1803, 1835, 1929 şi 2224) "vor fi abrogate".
Statele Unite şi Uniunea Europeană au instituit, de asemenea, sancţiuni economice împotriva Republicii Islamice, iar acordul de la Viena prevede şi eliminarea acestora, progresiv şi condiţionat.