Isărescu: "Aprecierea leului faţă de euro, în linie cu tendinţa regională"

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 9 februarie 2015

"Aprecierea leului faţă de euro şi reducerea primei de risc sunt în linie cu tendinţa regională", a declarat astăzi Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului privind inflaţia, menţionând că avem reveniri la investiţii şi o deviaţie PIB mult mai mică.

Potrivit domniei sale, există indicii de consolidare a revenirii economice.

Isărescu a precizat că creditele în lei câştigă în dinamică faţă de cele în valută, iar anticipaţiile privind inflaţia coboară în apropierea punctului central al ţintei BNR.

Rata anuală a inflaţiei va coborî la 2,1% în 2015 şi apoi va atinge 2,4% în 2016, a spus Isărescu, la conferinţă.

Domnia sa a menţionat că, în cadrul supravegherii prudenţiale, BNR asigură condiţii ca sistemul bancar să fie sigur şi stabil: "Noi nu dăm credite şi nu intervenim în negocierea creditelor. Băncile nu dau credite din banii lor, ci din banii deponenţilor", a spus Isărescu, adăugând că BNR supraveghează măsura în care băncile asigură o administrare adecvată a riscurilor în raport cu activitatea fiecăreia.

Naţională a României a modificat în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 2,2% la 2,1% şi are o estimare de 2,4% pentru inflaţia de la sfârşitul anului 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb