Israelul a anunţat luni că are planuri detaliate pentru încă cel puţin trei săptămâni de război, în timp ce armata sa a bombardat în cursul nopţii mai multe obiective din Iran, iar atacurile cu drone iraniene au determinat închiderea temporară a aeroportului din Dubai şi au lovit o instalaţie petrolieră importantă din Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.
Războiul americano-israelian împotriva Iranului intră acum în cea de-a treia săptămână, fără ca un sfârşit clar să fie în perspectivă. Conflictul a dus la blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece aproximativ 20% din fluxul mondial de petrol şi gaz natural lichefiat, fapt care a împins în sus preţurile petrolului şi a alimentat temerile privind o nouă creştere a inflaţiei la nivel global.
Preşedintele american Donald Trump a cerut duminică formarea unei coaliţii de state care să ajute la redeschiderea acestei rute maritime vitale şi a avertizat că alianţa NATO se confruntă cu un viitor „foarte rău” dacă membrii săi nu vor veni în sprijinul Washingtonului.
Apelul său a primit un răspuns prudent din partea aliaţilor, care şi-au exprimat sprijinul pentru eforturi diplomatice menite să redeschidă ruta, dar au indicat reticenţă în privinţa posibilităţii unei acţiuni militare.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, le-a declarat jurnaliştilor că există planuri operaţionale detaliate pentru războiul cu Iranul pentru următoarele trei săptămâni, precum şi planuri suplimentare pentru o perioadă şi mai îndelungată.
Armata a prezentat obiectivele campaniei ca fiind limitate la slăbirea capacităţii Iranului de a ameninţa Israelul, prin lovirea infrastructurii de rachete balistice, a instalaţiilor nucleare şi a aparatului de securitate.
„Vrem să ne asigurăm că acest regim este cât se poate de slăbit şi că îi degradăm toate capacităţile, toate componentele şi toate ramurile aparatului său de securitate”, a spus Shoshani.
Armata a precizat că mai are încă mii de ţinte de lovit în interiorul Iranului.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a declarat că Teheranul nu a cerut un armistiţiu şi nici nu a schimbat mesaje cu Statele Unite, potrivit agenţiei semi-oficiale iraniene Student News Network.
Agenţia de presă Mehr a relatat că cinci persoane au fost ucise şi şapte rănite în atacuri nocturne care au lovit provincia Markazi, din centrul Iranului. Potrivit agenţiei, a fost vizată o zonă rezidenţială de la periferia oraşului Arak, precum şi o clădire rezidenţială din districtul Mahallat.
În oraşul Khomein, tot din provincia Markazi, a fost lovită o şcoală de băieţi, ceea ce a provocat pagube în zona din jur. Nu au fost raportate victime.
Armata israeliană a anunţat luni că desfăşoară lovituri aeriene asupra oraşelor Teheran, Shiraz şi Tabriz împotriva a ceea ce a descris drept infrastructura „regimului terorist iranian”.
În Teheran, echipele de salvare lucrau pentru a scoate oameni dintre resturile contorsionate ale unei clădiri, într-o zonă despre care un lucrător al Semilunii Roşii iraniene a spus că era o alee complet rezidenţială.
„Echipele de salvare scot în prezent oameni de sub dărâmături. Operaţiunea de căutare şi salvare este încă în desfăşurare”, a spus acesta, fără a-şi da numele.
Agenţia Fars a relatat că mai mulţi civili au fost ucişi într-un atac în apropiere de Piaţa Martirilor, fără a oferi cifre exacte.
Shahnaz, în vârstă de 62 de ani, a declarat pentru Reuters, prin WhatsApp, din Teheran, că peste noapte nu a existat internet.
„Ne simţim izolaţi de lume. Oamenii sunt ucişi”, a spus Shahnaz. „Mai sunt doar câteva zile până la Nowruz (Anul Nou iranian este pe 20 martie), dar oamenii nu au chef de sărbătoare. Când se va termina asta?”
Întrebată dacă susţine Republica Islamică, Shahnaz a răspuns: „Nu, nu o susţin. Cum aş putea? Mi-au ucis nepoata în timpul protestelor (din ianuarie). Vrem ca acest regim să plece. Vrem ca această suferinţă să se termine.”
În Israel, sirenele de raid aerian au avertizat asupra unor rachete iraniene. Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat că Teheranul a lansat atacuri asupra unor zone din Tel Aviv, asupra bazei aeriene americane al-Dhafra din Abu Dhabi, asupra bazei navale americane din Bahrain şi asupra bazei aeriene Sheikh Issa din Bahrain.
Pieţele energetice au fost din nou perturbate după suspendarea operaţiunilor de încărcare a petrolului în urma unui atac cu drone iraniene asupra portului Fujairah din Emiratele Arabe Unite.
Portul situat în Golful Oman este, în mod normal, un punct crucial de export pentru ţiţeiul Murban al Emiratelor, un volum echivalent cu aproximativ 1% din cererea globală.
Zborurile de pe Aeroportul Internaţional Dubai, unul dintre cele mai aglomerate din lume, au fost suspendate timp de câteva ore după un atac cu dronă asupra unui depozit de combustibil din apropiere, care a ridicat coloane de fum negru pe cer.
Arabia Saudită a interceptat 34 de drone în regiunea sa estică într-o singură oră, au relatat mass-media de stat. În niciunul dintre cele două incidente nu au fost raportate victime.
Preţul petrolului a rămas luni peste 100 de dolari pe baril - o problemă majoră pentru Trump, în condiţiile în care preţurile benzinei în Statele Unite cresc, iar Partidul Republican se pregăteşte pentru alegerile legislative de la mijlocul mandatului care vor avea loc mai târziu în acest an.
Duminică, Trump a declarat că solicită ţărilor care depind puternic de petrolul din Golf să ajute la protejarea Strâmtorii Ormuz.
Într-o postare pe reţelele sociale din weekend, el a spus că speră ca China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie şi alte state să participe.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că Marea Britanie nu va fi atrasă într-un război mai amplu cu Iranul, dar va colabora cu aliaţii pentru redeschiderea rutei maritime, recunoscând că acest lucru nu va fi uşor.
Japonia a anunţat că nu are planuri de a trimite nave militare în strâmtoare, iar Australia - care a declarat că va trimite un avion militar de supraveghere şi rachete pentru a ajuta la apărarea Emiratelor Arabe Unite - a precizat că nu îşi va trimite marina.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a exclus participarea ţării sale la orice activitate militară în războiul din Iran, inclusiv la eforturile de redeschidere a strâmtorii.
„Acesta nu este războiul nostru, noi nu l-am început.”
Trump a declarat pentru Financial Times, duminică, că ar putea amâna o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping programată pentru sfârşitul acestei luni dacă China nu va contribui la deblocarea Strâmtorii Ormuz.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a spus însă că, dacă vizita va fi reprogramată, acest lucru se va întâmpla din cauza problemelor logistice generate de război şi nu are legătură cu strâmtoarea.
Ministerul chinez de Externe nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.
Israelul a continuat să lovească şi Libanul şi Gaza, atacând militanţi ai Hezbollah şi Hamas, organizaţii susţinute de Iran. Armata israeliană a anunţat luni că trupele sale au început operaţiuni terestre limitate împotriva poziţiilor Hezbollah din sudul Libanului.


















































Opinia Cititorului