Ixia va achiziţiona Net Optics pentru aproximativ 190 milioane de dolari

F.A.
Internaţional / 18 noiembrie 2013

Compania americană Ixia a anunţat că a încheiat un acord final pentru a achiziţiona Net Optics Inc., unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de soluţii complete de vizibilitate în reţea şi aplicaţii, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Conform termenilor acestui acord, Ixia va plăti suma de 190 milioane dolari în numerar în contextul unei tranzacţii cu bani lichizi, fără datorii. Suma va suferi anumite ajustări în funcţie de capitalul circulant net al Net Optics în momentul încheierii tranzacţiei. Se estimează că tranzacţia va fi finalizată în al patrulea trimestru din 2013 şi va fi supusă condiţiilor şi aprobărilor necesare obişnuite, precizează Ixia.

Net Optics a înregistrat venituri de 49 milioane dolari în 2012. În primele nouă luni ale anului 2013, veniturile Net Optics au crescut cu 21% faţă de perioada similară din 2012, ajungând la 42 milioane dolari, cu o creştere a veniturilor, de la an la an, de 31% în trimestrul al treilea, ajungând la o valoare record de 15,5 milioane dolari, se mai arată în comunicat. Ixia anticipează că achiziţia va conduce la creşterea câştigurilor non-GAAP până la finalul celui de-al doilea trimestru complet de la finalizarea achiziţiei.

"Următoarea generaţie de furnizori de cloud, operatori de mobilitate şi companii mari cer un plus de vizibilitate în reţelele lor globale pentru a menţine un nivel constant de calitate a serviciilor în contextul virtualizării, al aplicaţiilor şi al livrării de servicii", a declarat Errol Ginsberg, Chairman şi Acting CEO Ixia.

Odată cu această achiziţie, Ixia va putea valorifica abilităţile Net Optics de monitorizare activă, bazată pe tehnologii inline şi bypass patentate, care depăşesc stadiul de monitorizare pasivă a reţelei, oferind o disponibilitate mai mare a instrumentelor de securitate şi monitorizare şi reprezentând cea mai importantă ofertă de acest gen din industrie.

Termenii acordului au fost aprobaţi în unanimitate de consiliul director al Ixia, precum şi de cel al Net Optics.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb