Numărul sinuciderilor a scăzut în Japonia cu 7% anul trecut, până la 25.374 de cazuri, cel mai redus nivel din 1997, informează un raport preliminar al Agenţiei Naţionale de Poliţie publicat ieri, transmite DPA.
Totodată, 2014 a fost al cincilea an consecutiv de declin al numărului sinuciderilor.
Cazurile în rândurile bărbaţilor s-au rărit cu 7,6%, până la 17.354, reprezentând 68% din total. Numărul femeilor care s-au sinucis a fost de 8.020, în coborâre cu 5,6% raportat la 2013.
Japonia a fost multă vreme devastată de sinucideri. În 2012, numărul de astfel de evenimente a scăzut sub 30.000 pentru prima oară în 15 ani, menţionează DPA.
Experţii şi grupurile cetăţeneşti au făcut, în repetate rânduri, apeluri la guvern să adopte măsuri pentru combaterea fenomenului. Executivul japonez a început să subvenţioneze diverse iniţiative, după ce Legea de Prevenire a Sinuciderilor a fost adoptată în 2006. În acelaşi an, autorităţile de la Tokyo au înfiinţat un centru pentru prevenirea sinuciderilor, precum şi mai multe organizaţii pentru consultări şi "linii fierbinţi" (având rolul să-i ajute pe cei cu astfel de riscuri).