Jens Stoltenberg: "Ar fi greşit din partea mea să speculez data aderării Ucrainei la NATO"

Alexandru Costea
Internaţional / 28 martie 2015

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, într-un interviu pentru site-ul macleans.ca, că "ar fi greşit" să speculeze cu privire la data concretă a aderării Ucrainei la Alianţa Atlanticului de Nord.

"Ucraina a declarat că acest lucru (procesul de aderare la NATO - n.r.) va necesita ceva timp", a subliniat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a amintit că Ucraina "a început un proces de reforme în scopul înaintării, ulterior, a cererii de aderare".

"Atunci când ei vor înainta această cerere, noi o vom analiza", a spus Stoltenberg.

Rada Supremă a Ucrainei a iniţiat, în 23 decembrie anul trecut, amendamente la două articole din Constituţia ţării, renunţând la statutul de ţară neutră.

Autorităţile ucrainene au subliniat la acea dată că, în opinia lor, un asemenea statut nu putea garanta securitatea Ucrainei. În acelaşi timp, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat în repetate rânduri că decizia privind aderarea ţării la NATO va fi luată chiar de poporul ucrainean, în cadrul unui referendum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb