J'Info Tours a organizat prima videoconferinţă cu bloggerii de turism

F.A.
Comunicate de presă / 12 februarie 2013

J'Info Tours a organizat, la începutul acestei luni, prima videoconferinţă cu şi pentru bloggerii români de turism, arată un comunicat de presă.

"J'Info Tours recunoaşte blogul ca pe o formă de presă şi susţine creşterea şi dezvoltarea vizibilităţii blogurilor româneşti de turism şi nu numai. Am dorit prin această iniţiativă să purtăm discuţii cât mai transparente şi utile celor din industria de turism dar să facem şi cunoscută colegilor din turism, noua metodă de comunicare între turist şi agenţie - blogul", a declarat Carmen Pavel, Preşedinte J'Info Tours, Preşedinte Asociaţia Turistică a Municipiului Bucureşti.

"De ce nu şi de vânzare? Până la urmă ceea ce caută orice agenţie de turism e să vândă, indiferent de cât de multă imagine ar beneficia. Am fost de acord cu doamna Pavel şi restul bloggerilor că astfel de rezultate, dincolo de like-uri, share-uri şi comentarii, se obţin în timp şi necesită consolidarea relaţiilor cu bloggerii. Totuşi, am încercat să forţez puţin nota, subliniind faptul că orice promovare trebuie să genereze şi alte rezultate dincolo de awarness. Totul stă în conţinutul pe care bloggerii îl generează pentru agenţii, conţinut de care agenţiile nu ştiu să profite. Am spus asta având în minte o colaborare ce tinde spre modelul marketingului afiliat, dar pentru care call-to-action-ul e susţinut de instrumente mult mai avansate decât de un simplu link spre situl agenţiei de turism", a precizat Petruş Lungu, Ghid Turistic Digital 2.0.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb