Jobbik nu acceptă interdicţia impusă de autorităţile române

E.D.
Politică / 18 martie 2014

Partidul radical naţionalist Jobbik nu acceptă interdicţia impusă de guvernul de la Bucureşti unor membri ai acestei formaţiuni, care timp de un an nu mai au dreptul să intre pe teritoriul României, a declarat agenţiei ungare de presă MTI unul dintre parlamentarii vizaţi de această măsură.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne, Monica Dajbog, a anunţat luni seară că doi parlamentari ai Jobbik, Istvan Szavay şi Gyula Gyorgy Zagyva, împreună cu alte două persoane, respectiv Zsolt Tyirityan, membru al organizaţiei Oastea Haiducilor, şi Bela Mikola, liderul grupării paramilitare Noua Gardă maghiară, nu mai au dreptul să intre în România timp de un an, reaminteşte MTI.

Ei au fost acuzaţi că fac parte din organizaţii care susţin idei radical naţionaliste şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică, explică agenţia ungară de presă, citând-o pe Monica Dajbog. Autorităţile române au iniţiat şi procedurile ca Bela Mikola să fie declarat persona non grata. De asemenea, România monitorizează şi alte persoane suspectate că desfăşoară activităţi ce contravin legilor interne şi ale Uniunii Europene, mai precizează MTI, menţionând aceeaşi sursă.

În opinia lui Istvan Szavay, decizia este excesivă, iar explicaţiile oferite de autorităţile române sunt vagi. El consideră că Jobbik nu a afirmat şi nici nu a întreprins vreo acţiune care să justifice o asemenea măsură. Parlamentarul ungur mai crede că decizia guvernului român este îndreptată nu doar împotriva Jobbik, ci împotriva întregii comunităţi maghiare din Transilvania şi acuză autorităţile române că încearcă să-i intimideze.

Jobbik nu va permite acest lucru, a mai spus Szavay, precizând că partidul său îşi va prezenta programul în Transilvania. Textul nu va include ceva ce ar putea fi împotriva României sau care ar putea încălca legislaţia română, susţine el.

După "marşul secuilor", desfăşurat pe 10 martie la Târgu Mureş, preşedintele Traian Băsescu a cerut ca liderii şi membrii Jobbik să primească interdicţia de intra pe teritoriul României, mai menţionează MTI.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb