CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 11.09.2017
mărește imaginea
     * Lipsa de progres privind listarea, motivul pentru care Fondul Proprietatea vrea să renunțe la pachetul de 20% din Hidroelectrica
     * Ministrul Energiei: "Este prematur să comentăm opțiunea avansată de FP"
       Lipsa de progres privind listarea Hidroelectrica este motivul pentru care Fondul Proprietatea a decis să analizeze vânzarea participației de 20% din companie, potrivit unui comunicat transmis vineri.
     Johan Meyer, Co-CEO și Co-Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: "Am decis să evaluăm opțiunile strategice pentru participația noastră la Hidroelectrica, din cauza lipsei de progres privind listarea propusă a companiei, în ciuda condițiilor favorabile de piață și a interesului semnificativ manifestat de investitori. În plus, în opinia noastră, o bază mai largă de acționari, pe lângă Fondul Proprietatea, va continua să consolideze guvernanța corporativă adecvată și să monitorizeze în permanență nivelul de transparență și responsabilizare a conducerii pentru performanța generală a companiei. Fondul Proprietatea își va păstra poziția fermă împotriva oricăror acțiuni care amenință să dis-trugă valoarea companiei. În același timp, strategia preferată de Fond este listarea Hidroelectrica, iar cele două procese pot fi combinate în scopul maximizării valorii companiei pentru acționarii noștri."
     De altfel, în urmă cu ceva vreme, Fondul discuta cu autoritățile noastre să contribuie cu un pachet din deținerea sa la oferta de listare a Hidroelectrica pe bursă.
     Ca reacție la intenția anunțată de FP, Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat: "Este prematur să comentăm opțiunea avansată de Fondul Proprietatea în legătură cu participația pe care o deține la Hidroelectrica. Așa cum menționează chiar acționarul minoritar al Hidroelectrica, analiza privind vânzarea acțiunilor este într-o fază preliminară. Așteptăm să vedem o ofertă clară din partea acționarului minoritar al Hidroelectrica pentru a ne putea formula un răspuns".
     În ultimele luni, FP a dus un război deschis cu Ministerul Energiei, acționarul majoritar al producătorului de energie, acuzând numirile pe criterii politice în funcții de conducere, fără respectarea ordonanței guvernanței corporative.
     Ministerul Energiei a decis, în Adunarea generală din 31 august, să înceapă acțiunea în răspundere împotriva Oanei Truță, reprezentantul FP din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.
     În replică, Fondul a inițiat mai multe acțiuni în instanță împotriva deciziilor luate în cadrul AGA și de către Consiliul de Supraveghere pentru încălcarea normelor de guvernanță corporativă.
     Acționarii Hidroelectrica sunt convocați și pe 18 septembrie, să decidă demararea selecției unui nou Consiliu de Supraveghere, cu mandat de patru ani, pe baza ordonanței 109, a managementului profesionist în companiile de stat.
     La începutul lunii august, acționarii producătorului de energie "Hidroelectrica" au reales în Consiliul de Supraveghere (CS) aceiași membri provizorii, pentru încă patru luni.
     Membrii provizorii realeși în cadrul ședinței Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din 3 august sunt: Ioana-Andreea Lambru, Radu-Spiridon Cojocaru, Karoly Borbely, Laurențiu-Dan Tudor, Horia-Marian Gâmbuțeanu, Andreea Negru-Ciobanu și Oana Truță, aceasta din urmă la propunerea "Fondului Proprietatea". 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de marius în data de 11.09.2017, ora 01:22)  
 foarte bine, sa faca exit prin listare, mai pune si statul 5% si avem 25% necesari pt piata emergenta


 
  1.1.   listare  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de vasile , in data de 13.09.2017, ora 10:00)
 
 Piata emergenta o sa aveti cand o sa va vedeti ceafa, atata timp cat Hidroelectrica nu investeste in resursa umana, retehnologizare, lucrari de investitii, reparatii instalatii , utilaje etc.Ne doare in cot de piata voastra emergenta.Visati cai verzi pe pereti!De ce nu listati firme private?Puneti osul la treaba nu asteptati sa va vina banii pe tava de la companiile de stat, bani facuti cu durere.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de TUDOR POPESCU în data de 11.09.2017, ora 07:39)  
 Extraordinar prestigiul lui Make Goldstein .. E drept ca asta se obtine in peste 20 de ani A fost petrnu prima data cand o organizatie de presa a invitat la cel mai inalt nivel din branse ... si nu a indraznit NIMENI sa nu se prezinte . Cat priveste listarera .. AM EXPLICAT IN ACEA ADUNARE DECE NU SE VA FACE !!! De fapt ce vor administratoprii BVB? Nu e clar ce face Tudose cu dividendele "bluecipsurilor??


 
3.  Decizie inteleapta!!!
    (mesaj trimis de Dr.WHO în data de 11.09.2017, ora 07:39)  
 Se pare ca pe la FP mai sunt si oameni echilibrati, cu viziune ca Mister Johan Meyer!!! Cotarea HidroElectrica pe B.V.B. este solutia ideala pentru toata lumea, bani pentru statul roman, dinamica strategica pentru organizatia economica, atractivitate pentru actionari, B.V.B. piata emergenta!!!!!Deci haide-ti o data domilor guvernanti, de voi depinde succesul!!!


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.09.2017, ora 08:54)
 
  Sper sa nu o listeze la Londra :)


 
4.  Stapani peste munca poporului
    (mesaj trimis de Mr Frank în data de 11.09.2017, ora 19:47)  
 Ce listare domnilor? Dvs credeti ca Franklin Templeton, doreste ca statul roman, sa castige de pe urma exploatarii Hidroelectrica? Prin ce afaceri dubioase a reusit FP sa intre in posesia a 20 % din societate?


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Rusian strategos Ben , in data de 11.09.2017, ora 20:48)
 
 Acest nou Greg de Africa de sud e un mare papagal... repeta la infinit ca listarea este singura soluție prin care elliot va mai face încă odată uz de informații privilegiate livrate evident de Franklin. Pana la urma hidroelctrica sau compania de sare sunt monopoluri si trebuie sa fie deținute de stat . Ce administrator al activelor statului ar vinde sau ar ceda unui privat o parte din monopol ? Franklin resurse inc zis Ben pentru investitori calificări a cedat oare monopolul pe contractul de administrare al fondului proprietatea în 2016 ? Evident ca nu pentru ca isi putea trăda propriul interes ,reprezentând comisioanele nesimțite pe care le încasează ca vinde active cedate spre administrare de un stat de drept iresponsabil. Acuma vorba aia romanul lasă evident pentru ca este prost crescut nu sitie guvernantă corporativă ...stat de drept etc. Morală : sa va tineri însă când rolurile vor fi inversate. În aceasta ipoteza Ben, greg, mobius, monopol pe fp, sare, energie, petrol nu vor ma exista pentru ca au fost vândute prin short selling sau pe americaneqsca pura : naked. Ps : îmi place sa aberez pe ca sunt roman. Spre deosebire de alte marii o fac gratis, pentru ca va latinilor : sic transit gloria mundi.


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 10:39
     Patru indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 10:05
     Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referință pentru polițele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 și a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora, se arată într-un comunicat al instituției, remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 09:51
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 09:39
INS:
     Inovația în întreprinderile din țara noastră a înregistrat o depreciere în perioada 2014 - 2016, comparativ cu 2012 - 2014, iar ponderea firmelor inovatoare s-a redus 2,6%, informează Institutul Național de Statistică, printr-un comunicat de presă.  click să citești tot articolul
Internaţional, 07:33
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în apreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9612
2.3795
2.9864
4.0377
0.1838
0.6249
0.2143
4.6539
5.2607
1.4903
3.5285
0.2269
0.4799
1.1137
0.0667
0.4656
0.9950
3.7867
0.3237
1.1583
0.5952
0.0583
0.3500
0.2017
2.7767
0.0395
0.1399
1.0309
0.6249
0.1200
161.1363
5.4832
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.