John Kerry a recunoscut "meritul" regimului sirian în distrugerea armelor chimice

F.A.
Internaţional / 7 octombrie 2013

Secretarul de stat american, John Kerry, a recunoscut, astăzi, "meritul" regimului sirian în distrugerea armelor sale chimice, lansată într-un "timp record", relatează AFP.

"Procesul a fost demarat într-un timp record şi suntem recunoscători Rusiei pentru aceasta, pentru cooperarea sa, dar, bineînţeles, şi Siriei pentru acordul său", a declarat şeful diplomaţiei de la Washington în cursul unei conferinţe de presă comune, organizată după întrevederea cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe insula indoneziană Bali.

"Este extrem de semnificativ că ieri, duminică, la o săptămână după adoptarea rezoluţiei (ONU), au fost distruse arme chimice. Cred cu sinceritate că este meritul regimului de la Damasc. Este vorba despre un start bun şi îl salutăm", a adăugat el.

Experţi în dezarmare chimică au demarat duminică distrugerea arsenalului sirian, în spiritul rezoluţiei ONU votate după sângerosul atac cu arme chimice de la 21 august din apropiere de Damasc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb