Producătorul de ţigări JT International (JTI), membru al Grupului Japan Tobacco (JT), a primit certificarea Institutului Top Employers, în România şi Europa, privind condiţiile de muncă ale angajaţilor, potrivit unui comunicat trimis, astăzi, redacţiei.
Top Employers Institute atestă standardele aplicate de JTI în ceea ce priveşte cursurile de pregătire profesională, dezvoltarea carierei şi cultura organizaţională, categorii care au obţinut punctaje de 91,7%, 81,1%, respectiv 79,5%.
JTI a fost recunoscută în 25 de ţări la nivel global de către Institutul Top Employers, pentru excelenţă în resurse umane iar pe 11 martie, producătorul de produse din tutun a fost inclus în Top 3 Employers Europe. Rezultatele cercetării Top Employers au fost confirmate de un audit independent condus de compania Grant Thornton.
"Numărul birourilor JTI, certificate de Top Employers, s-a dublat faţă de anul trecut", a declarat Jörg Schappei, Vice Preşedinte de Resurse Umane al JTI.