JTI semnalează erori în legea de transpunere a Directivei tutunului, de natură sa ducă la respingerea ei de către Curtea Constituţională, se precizează într-un comunicat trimis redacţiei.
Potrivit sursei citate, este vorba despre votarea în şedinţa comisiilor, sub presiunea activiştilor antitutun, a unei prevederi potrivit căreia legea să poată fi modificată şi completată ulterior prin legislaţie secundară şi nu tot prin lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă (acte juridice cu forţă echivalentă).
"Atragem atenţia că această prevedere poate constitui motiv de respingere a legii de transpunere de către Curtea Constituţională, ducând la prelungirea întârzierii întregului proces legislativ şi aducând prejudicii atât producătorilor, cât şi bugetului de stat. Forţând adoptarea acestui text, activiştii speră să poată eluda în viitor autoritatea Parlamentului, şi să introducă pachetele standardizate printr-o simplă decizie executivă, de natură să confişte drepturile de proprietate intelectuală ale producătorilor şi sa inducă o permanentă stare de instabilitate şi lipsa de predictibilitate a cadrului de reglementare", se precizează în comunicatul citat.
De asemenea, a doua eroare subliniată de JTI se referă la necorelarea termenelor pentru intrarea în vigoare a diverselor prevederi.
"Conform votului comisiilor de raport, legea ar urma să intre în vigoare la 30 de zile după publicare, normele de aplicare a acesteia să fie adoptate abia după 45 de zile, iar noile avertismente de pe pachete să fie folosite de la 1 ianuarie 2017. Pentru a asigura continuitatea producţiei şi aprovizionării pieţei, aceste prevederi trebuie să intre în vigoare la aceeaşi dată", se mai menţionează îm comunicat.