Ucraina a acuzat sâmbătă Rusia că a lansat o campanie de propagandă pentru a-şi justifica "agresiunea" în estul devastat de o insurecţie separatistă prorusă şi pentru a submina legitimitatea noului preşedinte prooccidental Petro Poroşenko.
După luptele sângeroase de la începutul săptămânii din aeroportul internaţional din Doneţk, ciocnirile s-au multiplicat între rebeli şi forţele loiale guvernului în regiune, unde două echipe de observatori internaţionali ai OSCE sunt date dispărute.
Moscova denunţă o "operaţiune punitivă" a Kievului şi cere încetarea operaţiunilor militare în vederea unui dialog cu separatiştii.
"Kremlinul nu încetează să facă declaraţii bazate pe emoţie şi să inventeze informaţii având ca obiectiv să susţină agresiunea rusă", a denunţat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrei Deşciţa.
"Campania masivă de informare lansată în ultimele zile de Kremlin împotriva operaţiunii antiteroriste, un un discurs dublu şi informaţii false, arată un lucru: este ultima şansă pentru Rusia de a încerca să influenţeze opinia publică internaţională", a adăugat el într-un articol publicat în cotidianul anglofon Kyiv Post.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov l-a sunat încă o dată pe omologul său american John Kerry pentru a-i cere să convingă Kievul să înceteze ofensiva în est.
Vladimir Putin şi-a multiplicat în ultimele zile apelurile în acelaşi sens în discuţii telefonice cu mai mulţi lideri occidentali, între care preşedintele francez François Hollande vineri.
Moscova a acuzat vineri armata ucraineană că nu respectă Convenţia de la Geneva din 1949 privind protecţia civililor folosindu-şi "deliberat" mijloacele militare împotriva populaţiei şi a propus un "ajutor umanitar" estului, explicînd că primeşte apeluri de ajutor.