LA FINALUL CELUI DE-AL DOILEA MANDAT Preşedintele ANAT: "Cadrul economic general în care mi-am exercitat cele două mandate a fost puternic marcat de criză şi dificultăţi în plan economic şi social"

F.A.
Companii / 12 martie 2013

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a anunţat că vineri, 15 martie, va încheia al doilea mandat consecutiv deţinut în funcţia de preşedinte, relatează un comunicat de presă trimis redacţiei.

Aceasta a declarat: "Cadrul economic general în care mi-am exercitat cele două mandate a fost puternic marcat de criză şi dificultăţi în plan economic şi social. Breasla noastră a trebuit să facă faţă provocărilor aduse de schimbare sub toate aspectele, s-o anticipeze, să se adapteze pieţei şi nevoilor clienţilor deveniţi din ce în ce mai exigenţi, mai educaţi, cu aşteptări mai mari. Este motivul pentru care mandatul pe care-l închei acum a sintetizat aceste necesare transformări în sloganul "o 9atitudine în turism !", deviza sub care am acţionat permanent, invitându-mi colegii să transforme acest îndemn în realitate".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb