LA FINALUL LUNII SEPTEMBRIE,NN Pensii private obligatorii număra peste 1,86 de milioane de participanţi

Ioana Dogaru
Companii / 5 noiembrie 2015

Pe piaţa pensiilor private obligatorii, NN Pensii număra la finalul lunii septembrie 2015 peste 1,86 de milioane de participanţi şi avea în administrare active nete în valoare de 8,55 de miliarde de lei, cu peste 28% mai mult comparativ cu primele nouă luni din 2014, arată un comunicat de presă al companiei.

NN Pensii administrează prudent activele participanţilor, cu obiectivul maximizării performanţelor, în linie cu tendinţele de investiţii la nivel de piaţă, portofoliul investiţional fiind compus la finalul lunii septembrie, din titluri de stat (67,8%), acţiuni listate (18,5%), precum şi conturi bancare, fonduri mutuale şi obligaţiuni corporative, municipale şi supranaţionale (în total 13,7%), potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Fondul de pensii administrat privat de NN a realizat de la lansare, în mai 2008, şi până la finalul lunii septembrie 2015 o performanţă anualizată de 10,72%, media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă fiind de 10,25% potrivit unor calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF.

Pe segmentul de pensii facultative, NN Asigurări de Viaţă a înregistrat o creştere de 12% a numărului de participanţi în primele nouă luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2014, până la 159.535, conform sursei citate.

Compania şi-a consolidat astfel poziţia de lider de piaţă în acest segment, în contextul în care peste 47% dintre angajaţii care au decis să înceapă să economisească suplimentar pentru pensie în primele nouă luni din 2015 au optat pentru unul dintre cele două fonduri de pensii facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă.

Cele două fonduri administrate de NN Asigurări de Viaţă - Activ şi Optim, deţineau la finalul lunii septembrie a acestui an o cotă de piaţă de 42,72% în funcţie de numărul de participanţi şi de 49,18% în funcţie de active, informează un comunicat de presă al companiei.

În documentul menţionat se precizează că volumul activelor administrate de NN în beneficiul participanţilor a ajuns, la sfârşitul trimestrului trei din 2015, la valoarea de 582,78 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 23% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Participanţii care au ales fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (Activ) au plătit o contribuţie medie lunară de 101,75 lei în primele nouă luni din 2015, în creştere faţă de nivelul de 100,5 lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce participanţii la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (Optim) au economisit, în medie, 109,8 lei pe lună faţă de 111,1 lei pe lună în primele nouă luni din 2014.

De la înfiinţare, în 2007, şi până la finalul lunii septembrie 2015, fondul din categoria celor cu grad de risc dinamic administrat de NN a obţinut o performanţă anualizată de 8,15%, iar fondul din categoria celor cu grad de risc echilibrat o performanţă anualizată de 8,76%, faţă de o medie anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 7,7%. (Sursa: calcule NN/APAPR pe baza statisticilor ASF).

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb