Aproape 9.500 de poliţişti vor acţiona mâine, în prima zi a noului an şcolar, în zona grădiniţelor, a şcolilor şi liceelor din toată ţara, informează un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Sursa citată precizează: "Înainte de începerea şcolii, poliţiştii verifică şoferii microbuzelor şcolare, dar şi autovehiculele special destinate transportului de elevi.
La data de 11 septembrie a.c., din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, 9.417 poliţişti vor acţiona în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar".
Astfel, un număr de 7.210 poliţişti de ordine publică, 1.064 de poliţişti de la rutieră, 773 de la investigaţii criminale, 92 de la prevenire şi 278 de poliţişti de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreaga ţară.
De asemenea, în aceste zile, la nivel naţional, poliţiştii afirmă că vor intensifica activităţile educativ-preventive şi de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, existenţei inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie.
"Pentru ca noul an şcolar să înceapă şi să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei", se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.
Totodată, vor fi identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.
Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional şi prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative, menţionează comunicatul.