Profitul net înregistrat în primele nouă luni de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a situat la 5,5 milioane lei, cu 42% mai puţin faţă de anul anterior, însă mai mare faţă de valoarea bugetată pentru întregul an, se arată într-un comunicat al BVB.
Cifra de afaceri a BVB a fost de 13,6 milioane lei în primele nouă luni ale anului, nivel apropiat de cel înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2012.
BVB precizează că urmare a unor noi acţiuni de marketing şi promovare, precum şi a procesului de restructurare demarat, cheltuielile operaţionale au depăşit valoarea înregistrată în primele 9 luni ale anului trecut. Astfel, profitul operaţional a fost de 3,6 mil.lei la 30 septembrie 2013, cu 25% mai mic faţă de 2012.
"Indicii BVB au urmat un trend pozitiv, BET avansând cu 17% în primele 9 luni din acest an. Preţul acţiunilor BVB a crescut cu 34% doar în trimestrul 3, în timp ce de la începutul anului cumulează un avans de 23%", potrivit sursei citate.
Profitul financiar a coborât la 2,6 milioane lei, ca urmare a reducerii dividendelor distribuite de către Depozitarul Central, pe baza scăderii profitului în 2012 faţă de 2011, şi a veniturilor din dobânzi mai mici.
BVB a înregistrat în trimestrul al treilea al anului o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei, cu 18% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, în contextul creşterii cu 30% a valorii tranzacţiilor cu acţiuni şi a derulării ofertei publice iniţiale pentru 10% din Nuclearelectrica. Faţă de trimestrul al doilea al anului, cifra de afaceri s-a păstrat la aproximativ acelaşi nivel în ciuda scăderilor sezoniere caracteristice lunilor de vară.
Conform sursei citate, profitul operaţional obţinut în trimestrul al treilea s-a situat la un nivel de 1,1 milioane lei, fiind direct influenţat de procesul de restructurare al BVB început la finalul trimestrului, precum şi de eforturile BVB pentru promovarea ofertelor publice derulate.
În trimestrul trei, profitul financiar de 0,4 milioane lei a fost obţinut în principal pe seama veniturilor din dobânzi, fiind influenţat de diminuarea lichidităţilor investite şi de trendul descendent al randamentelor oferite de bănci. Rezultatul a fost afectat şi de înregistrarea unor diferenţe nefavorabile de curs valutar aferente lichidităţilor în valută deţinute, notează BVB.
BVB a încheiat astfel perioada iulie-septembrie cu un profit net de 1,2 milioane lei.
1. Cu Balbaila la trecut
(mesaj trimis de anonim în data de 07.11.2013, 13:22)
Ascult o melodie acum toca, toca..asa imi vine sa strig, toca, toca! Cu Balbaila la trecut la ce ne-am fi asteptat? Loca, Loca, Toca, Toca! Te inanta muzica si nu alta! Propun clar a se plati executivul numai daca produce ceva. Sa fie platiti lunar in urma unor proiecte. Fara mandate..clar daca nu Toca, Toca!