Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 3,15 milioane de lei (0,69 milioane de euro).
La orele prânzului, opt dintre indicii BVB erau în urcare.
Indicele BET creştea cu 0,18%, la 7.486,76 puncte.
Indicele BET-FI se deprecia cu 0,17% la 31.186,98 puncte.
Indicele BETPlus sporea cu 0,2%, la 1.113,35 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, înregistra un avans de 0,18%, la 9.248,17 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) urcau cu 0,22%, în jurul orei 14:45, la un preţ de 0,892 lei/unitate. Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) creşteau cu 0,18%, la 27,3 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" se aprecia cu 1,17%, la 6,48 dolari.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) creşteau cu 0,14%, la valoarea unitară de 13,86 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Electrica" urca cu 0,38%, la 13,15 dolari.
Până la această oră, nu au fost consemnate tranzacţii de tip "deal" pe piaţa reglementată.