Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 6.615.783 lei (1.489.202 euro).
La orele prânzului, şapte dintre indicii BVB erau în urcare.
Indicele BET era în creştere cu 0,27%, la 7.222,63 puncte.
Indicele BET-FI se deprecia cu 0,36%, la 30.654 puncte.
Indicele BETPlus sporea cu 0,2%, la 1.063,69 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, se aprecia cu 0,27%, la 8.226,64 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) stagnau în jurul orei 14:40, la un preţ de 0,819 lei/unitate, iar titlurile Romgaz (simbol SNG) urcau cu 0,17% la 28,65 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 2,24%, la 6,86 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) stagnau la valoarea unitară de 12 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Electrica scădea cu 0,64% la 11,58 dolari.
Până la această oră nu au fost consemnate tranzacţii de tip "deal".