Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 39.463.258 lei (8.684.122 euro).
La orele prânzului, toţi indicii BVB erau în urcare.
Indicele BET creştea cu 0,25%, la 8.428,64 puncte.
Indicele BET-FI se aprecia cu 0,37%, la 32.517,17 puncte.
Indicele BETPlus urca cu 0,29%, la 1.248,27 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, se aprecia cu 0,27%, la 10.594,5 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) creşteau cu 0,56%, în jurul orei 14:20, la un preţ de 0,904 lei/unitate. Titlurile Romgaz (simbol SNG) urcau cu 1,72%, la 32,55 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 3,11%, la 7,80 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) coborau cu 3,48%, la valoarea unitară de 14,44 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Electrica scade cu 2,81%, la 13,85 dolari.
Până la această oră, au fost înregistrate două tranzacţii de tip "deal" pe piaţa reglementată.
Una dintre acestea, în valoare de 7,5 milioane lei, a fost realizate cu titluri SNG, la preţul de 32,4 lei/acţiune, în urcare cu 1,25%.
A mai fost realizat un "deal" cu titluri BRD, în valoare de 0,62 milioane de lei, la preţul de 12,44 lei/acţiune, cotaţia BRD crescând cu 0,48%.