Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de circa 15,3 milioane lei (aproape 3,4 milioane euro).
La orele prânzului, patru dintre cei şapte indici ai BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET-FI scădea cu 0,74%, până la 30.464,78 puncte, în timp ce indicele BET creştea până la 6.491,45 puncte, cu 0,11%, iar indicele BET-C se aprecia uşor cu 0,09%, la 3.296,21 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) stagnau, în jurul orei 14, la preţul de 0,815 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) se apreciau cu 1,5%, la 33,8 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul la certificatele de depozit (GDR) Romgaz coborau cu 0,78%, până la 10,12 dolari/unitate.
Până la această oră, au fost realizate trei tranzacţii de tip Deal, cu 4 milioane de acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1), în valoare totală de 5,32 milioane de lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la ora 14, la 699.515,86 lei (154.852,65 euro).