Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 10 milioane lei (2,3 milioane euro).
La orele prânzului, indicele BET creşte cu 0,22%, ajungând la valoarea de 7.099,27 puncte. BET-FI se depreciază, în schimb, cu 0,04%, până la 30.374,86 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă şi el, cu 0,20%, la 1.052,75 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea urcau, în jurul orei 14:00, cu 0,06%, la un preţ de 0,8765 lei/unitate, iar titlurile Romgaz creşteau la valoarea de 36,12 lei pe acţiune, cu 0,03%. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în urcare cu 0,48% la 10,45 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) scad cu 0,25% la 12,17 lei, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor se micşorează cu 0,17% la 14,38 dolari.
Până la această oră, a fost efectuată o singură tranzacţie de tip "deal", cu 37.997 titluri Transelectrica (TEL) în valoare de 918.387,49 lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 42.987,60 lei (9.726,58 euro).