Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 6,9 milioane lei (1,5 milioane euro).
La orele prânzului, toţi indicii BVB erau în creştere. Astfel, indicele BET-FI se apreciază cu 0,53%, până la 29.673,33 puncte, iar indicele BET-C cu 0,32%, la 3.221,29 puncte.
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea cresc cu 0,31%, în jurul orei 14:30, la un preţ de 0,8165 lei/unitate, iar titlurile Romgaz (simbol SNG) se apreciază cu 0,64%, la 33, 01 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz a scăzut cu 0,98%, până la 9,9 dolari.
Până la această oră, nu a fost realizată nicio tranzacţie de tip Deal.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 60.777,38 lei (13.447,51 euro).