LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de peste 2,5 milioane euro pe BVB

Valentin Busuioc
Piaţa de Capital / 4 martie 2015

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 11.213.195,34 lei (2.516.934,60 euro).

În jurul orei 14, patru dintre cei opt indici ai BVB erau în creştere uşoară. Astfel, indicele BET urca lent cu 0,05%, până la 7.193,07 puncte, iar indicele BET Plus creştea cu 0,07%, la 1.058,92 puncte.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se diminua cu 0,43%, către 31.015,29 puncte.

Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) se majorau, în jurul orei 14, cu 0,11%, până la 0,876 lei/unitate.

Şi preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) creştea, cu 0,24%, la 33,6 lei/unitate. Pe de altă parte, pe bursa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz înregistrau un declin de 0,78%, până la 8,28 dolari/unitate.

Acţiunile Electrica (simbol EL) consemnau pe BVB un avans uşor de 0,08%, până la nivelul unitar de 12,42 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor Electrica stagna la 12,35 dolari/unitate.

Până la această oră, au fost încheiate două tranzacţii de tip Deal pe BVB, cu 186.413 titluri BRD, la preţul de 1.813.206,10 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 685.543,98 lei (153.878,47 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb