LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de peste 7 milioane euro pe BVB

Valentin Busuioc
Piaţa de Capital / 23 februarie 2015

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 31.382.298,65 lei (7.052.518,91 euro).

În jurul orei 14, şapte dintre cei opt indici ai BVB erau în creştere. Astfel, indicele BET urca procentual cu 0,16%, până la 7.318,4 puncte, iar indicele BET Plus creştea cu 0,13%, la 1.077,35 puncte.

Totodată, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majora cu 1,03%, către 31.512,87 puncte.

Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) sporeau, în jurul orei 14, cu 0,95%, până la 0,9 lei/unitate.

Pe de altă parte, preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) scădea cu 0,32%, la 33,8 lei/unitate. În plus, pe bursa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz consemnau un declin de 0,53%, până la 8,46 dolari/unitate.

Acţiunile Electrica (simbol EL) urcau pe BVB cu 0,16%, până la nivelul unitar de 12,75 lei. În schimb, pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor Electrica înregistra o depreciere de 0,77%, spre 12,9 dolari/unitate.

Până la această oră, au fost încheiate două tranzacţii de tip Deal pe BVB, cu 10,2 milioane titluri FP, la preţul de 9.169.800 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 142.203,70 lei (31.957,32 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb