Laura Chiriac (ALDE) a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că şi-a depus joi demisia din funcţia de consilier de stat în cadrul Guvernului, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de modul de constituire a Cabinetului Cioloş, pe care îl cataloghează drept "rodul improvizaţiei".
"Luni, membrii Biroului Politic ALDE au votat în unanimitate trecerea în opoziţie faţă de actuala formulă de guvernare. Ca membru al Biroului Politic ALDE, vreau să anunţ că joi mi-am depus oficial demisia din funcţia de consilier de stat. Prin acest act unilateral de voinţă îmi exprim dezacordul faţă de modul în care Guvernul Cioloş a fost constituit. Consider că acest Cabinet este rodul improvizaţiei", a declarat Laura Chiriac.
Aceasta critică crearea unui Minister pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, afirmând că nu vede necesitatea unui "ordonator de credite care va plăti cafelele şi sălile de conferinţă doar pentru a trimite solicitările oamenilor mai departe, către ministerele de resort".
"Chiar e nevoie de un minister cu o armată de oameni pentru consultarea societăţii civile?! Un minister al centralistelor nu este răspunsul aşteptat de români la soluţionarea problemelor lor. Nu ne mai trebuie intermediari care îngroaşă aparatul birocratic. Oamenii au nevoie de acţiuni concrete la probleme reale", a mai declarat reprezentantul ALDE.