Lavrov l-a îndemnat pe Deşciţa să respecte cerinţele locuitorilor din Ucraina

E.D.
Internaţional / 8 aprilie 2014

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a îndemnat ieri, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Andrei Deşciţa, la respectarea cerinţelor populaţiei din sud-estul Ucrainei, afirmând că nu trebuie să fie utilizată forţa împotriva manifestanţilor, relatează Russia Today.

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat necesitatea de a respecta "doleanţele locuitorilor din sud-estul Ucrainei şi a afirmat că autorităţile (ucrainene) nu trebuie să permită utilizarea forţei împotriva manifestanţilor care au cerinţe legitime cu privire la limba şi cultura lor", a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

De asemenea, Lavrov a "îndemnat autorităţile de la Kiev să ia măsuri de urgenţă pentru iniţierea unui dialog naţional, la care să participe toate partidele politice şi regiunile din Ucraina, şi pentru realizarea unei reforme constituţionale, Rusia fiind pregătită să suţină acest proces, alături de Uniunea Europeană şi SUA", a adăugat diplomaţia rusă.

Ministerul rus de Externe a precizat că această convorbire a avut loc la iniţiativa Kievului.

La rândul său, Deşciţa a declarat că ingerinţele externe în afacerile Ucrainei sunt inadmisibile şi a îndemnat Rusia să-şi respecte angajamentele cu privire la retragerea trupelor ruse staţionate de-a lungul frontierei ucrainene, anunţă diplomaţia ucraineană, citată de agenţia UNIAN.

În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi miniştri au discutat, de asemenea, despre "respectarea drepturilor cetăţenilor ucraineni din Republica Autonomă Crimeea", adăugă sursa citată.

Potrivit ministerului ucrainean de Externe, Lavrov şi Deşciţa au convenit să organizeze în perioada următoare o întâlnire pentru a continua dialogul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb