Partidul Republican (PR) din România critică dur legea primului-ministru Dacian Cioloş de modificare a statutului Casei Regale Româneşti, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
PR consideră că legea în cauză este încă un exemplu al guvernării dezastruoase a guvernului tehnocrat, ce elaborează şi adoptă proiecte de lege şi hotărâri ce nu au nicio legătură nici cu creşterea nivelului de trai al românilor, dar mai ales a recâştiga încrederea populaţiei în competenţa actului de guvernare.
"Considerăm că nu este treaba acestui Guvern tehnocrat, fiind soluţia de avarie pe termen scurt, să pună în dezbatere o astfel de iniţiativă. Ne aşteptăm ca un viitor Parlament împuternicit şi reîmprospătat cu încredere populară să fie cel ce decide viitorul monarhiei, rolul şi atribuţiile sale în societatea românească, dacă se va impune această problemă", spune Nicu Neamţu, preşedintele Partidului Republican.
Potrivit partidului, toate aceste lucruri trebuie să se petreacă sub atenta supraveghere a cetăţenilor şi prin ample dezbateri publice atât cu societatea civilă cât şi cu reprezentaţii Casei Regale.
"Un referendum pe această temă de o importanţă istorică ar fi decizia cea mai corectă, însă nu considerăm ca acum este momentul oportun pentru o astfel de schimbare. Premierul şi actualul Guvern ne demonstrează că nu au înţeles nimic din rostul interimatului lor, ducând mai departe o politică departe de adevăratele probleme de actualitate ale ţării precum inundaţiile devastatoare de pe întreg teritoriul ţării", continuă Neamţu, conform sursei citate.