Legea Educaţiei privind detaşarea cadrelor didactice, modificată

E.A.
Politică / 31 octombrie 2018

Legea Educaţiei privind detaşarea cadrelor didactice, modificată

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi o cerere de reexaminare, la solicitarea Curţii Constituţionale, cu privire la modificarea Legii Educaţiei naţionale, care se referă la detaşarea personalului didactic titular.

"Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează pe o perioadă de 4 ani într-un interval de 10 ani, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar", prevede unul dintre articolele adoptate de deputaţi.

Aceştia au eliminat un articol care stipula: "Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota şi media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 10 ani şi care sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă)", potivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce ati titularizat ,pe articolul scos, ca inecatii ,nu prin concurs acum bagati alt rahat!

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb