Legea pensiilor militare de stat a fost adoptată de Senat

Elena Deacu
Politică / 29 iunie 2015

Proiectul de lege iniţiat de guvern, care stabileşte regimul pensiilor militarilor, a fost votat luni în plenul Senatului cu 119 voturi "pentru", un vot"împotrivă"şi două abţineri.

Premierul interimar Gabriel Oprea a fost prezent în plenul Senatului pentru a susţine proiectul de lege, înainte de votul final.

"Am susţinut proiectul pe tot parcursul decizional cu toată convingerea, cu încrederea că în fiecare dintre dumneavoastră, în fiecare român, de altfel, există respectul şi aprecierea pentru militarii de carieră. Ţara are nevoie de militari, inclusiv în actualul context complicat de securitate şi trebuie să face faţă noilor provocări de securitate, iar noi avem datoria să le asigurăm drepturile militarilor. Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, nu sunt nişte privilegii, ci reprezintă recunoaşterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară şi depun un jurământ militar", a declarat Oprea în plen.

Proiectul lege prevede că vor fi acordate pensii militare de stat şi pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu, această categorie profesională beneficiind în prezent de posibilitatea menţinerii în activitate până la vârsta de 55 de ani.

"Baza de calcul pentru stabilirea pensiilor militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizat la data deschiderii dreptului de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute în contextul legii", potrivit proiectului de lege.

Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb