LIDERUL SENATORILOR LIBERALI, ION POPA: "Grupul liberal din Senat luptă pentru alegerea primarilor în două tururi"

Ioana Dogaru
Politică / 2 februarie 2016

Liderul senatorilor liberali, Ion Popa, solicită PSD să nu tergiverseze traseul legislativ al propunerii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 55/2014 privind aleşii locali, acte normative care se numără printre priorităţile legislative ale grupul PNL, potrivit unui comunicat de presă remis marţi redacţiei.

Ion Popa a precizat că proiectul de respingere a OUG 55 este în Senat încă din 2 octombrie 2014.

"Din momentul în care a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere a fost plimbat de la o comisie la alta, în prezent se află la Comisia pentru constituţionalitate, în aşteptarea raportului privind decizia CCR referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate. Într-o situaţie similară se află şi propunerea privind alegerea primarilor în două tururi, iniţiativa fiind retrimisă la comisii pe 8 decembrie 2015", a explicat Popa, potrivit comunicatului.

El a subliniat că grupul PNL rămâne "ferm" în decizia sa de a lupta pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi pentru stoparea migraţiei aleşilor.

"Facem apel, şi pe această cale, la celelalte formaţiuni politice să respecte principiul democratic al majorităţii în alegerea primarilor şi să accepte modificarea legislaţiei electorale cât mai repede cu putinţă", a adăugat Popa.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb