Lira sterlină va continua să se deprecieze uşor după începerea negocierilor pentru Brexit

Vlad Giurgiu
Internaţional / 7 ianuarie 2017

Lira sterlină va continua să se deprecieze uşor după începerea negocierilor pentru Brexit

Lira sterlină va continua să se deprecieze uţor faţă de euro şi dolar, după începerea negocierilor de separare de Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în rândul analiştilor, care au indentificat riscuri ca declinul să fie chiar mai accentuat.

Moneda britanică a scăzut cu circa 17% faţă de dolar, după votul din 23 iunie pentru ieşirea din UE, fiind tranzacţionată vineri aproape de 1,24 dolari pe unitate, informează News.ro.

În următoarea lună, lira va ajunge la 1,22 dolari pe unitate, iar la sfârşitul lunii martie, când premierul Theresa May ar trebui să declanşeze negocierile oficiale prin activarea Articolului 50 din Tratatul UE, la 1,21 dolari pe unitate.

"În urma unor date economice foarte solide în Marea Britanie, faptul că lira a rămas uşor în urma altor monede rapotat la dolar sugerează că politica domină", a declarat Colin Asher, analist la Mizuho Securities, care se aşteaptă ca tendinţa să continue aproape pe tot parcursul anului.

Analiştii anticipează că în decurs de şase luni lira ar putea ajunge la 1,2 dolari pe unitate.

Nimeni nu se aşteaptă ca lira să ajungă la paritate cu dolarul, dar unii prognozează un nivel de 1,1 dolari pe unitate. Cei mai optimişti au spus că lira poate urca la 1,35 dolari pe unitate la sfârşitul anului.

Lira a avut probleme şi faţă de euro, dar numai doi dintre analiştii intervievaţi de Reuters au spus că cele două monede pot ajunge la paritate.

Etimările medii sunt că un euro, aflat în prezent la un nivel de 85,5 pence pe unitate, ar putea fi cotat la 85 de pence pe unitate într-o lună, la 86 de pence în trei luni şi 87 de pence la sfârşitul anului.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb