Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri seară, la Antena 3, că doreşte Serviciului Român de Informaţii (SRI), cu ocazia aniversării, să găsească puterea instituţională suficientă ca să rămână în matca constituţională, în condiţiile în care sunt "puternici şi foarte buni profesionişti".
Liviu Dragnea a afirmat, întrebat ce transmite SRI, transmite News.ro: "SRI a venit cu nişte comunicate hazlii, înseamnă că au simţul umorului. Eu le urez mulţi ani buni şi eficienţi de aici înainte, să aibă cât mai multe realizări, le doresc să găsească puterea instituţională suficientă să rămână în matca constituţională întrucât sunt puternici şi sunt foarte buni profesionişti".
De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a asigurat Serviciul că va avea un sprijin serios şi instituţional din partea PSD şi a Parlamentului.
Liderul PSD a completat: "Ochii marii şi să aibă convingerea că din partea mea, din partea PSD, din partea Parlamentului atât timp cât noi gestionăm majoritatea vor avea un sprijin serios, instituţional. Pentru că şi SRI, ca şi SIE, este o instituţie extrem de importantă pentru siguranţa noastră, şi a cetăţeanului, şi a României. Şi, ei tot transmiteau prin mesajele alea hazlii tot felul de mesaje - eu dorm liniştit ştiind că ei ne veghează".
El a mai spus că directorului SRI, Eduard Hellvig, îi doreşte "mult succes şi să îşi păstreze echilibrul, să conducă acest serviciu de informaţii aşa cum e firescc să fie".