Livrările de gaze naturale ruseşti către România au fost reduse cu 30%, fără vreo explicaţie din partea Dispeceratului Gazprom, potrivit unor surse din industria energetică.
România ar fi trebuit să primească circa 3 milioane de metri cubi de gaz astăzi, de la Gazprom, dar compania rusă a redus livrările la 2 milioane de metri cubi, fără a da vreo explicaţie, potrivit Economica.net.
Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ nu a primit vreo informare în acest sens. Ultima raportare de la Transgaz a venit în 23 decembrie. Directorul Transgaz şi purtătorul de cuvânt al companiei au telefoanele închise, iar pe site nu există niciun comunicat despre o eventuală reducere a livărilor de gaze ruseşti.
Oricum, România nu este în pericol să rămână în pană de gaze. "Nu avem nicio problemă, oricum importurile reprezintă foarte puţin din consum, 2%. Mai mult, avem 2 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, pe lângă producţia curentă a Romgaz şi Petrom, mai mult decât suficient pentru două luni geroase, ianuarie şi februarie", explică Havrileţ.
România are un consum anual de gaze de circa 11-12 miliarde de metri cubi. Sub 1 miliard de metri cubi de gaze provin din import.
1. EXPLICATIE
(mesaj trimis de TUDOR POPESCU în data de 29.12.2014, 16:04)
cele cateva milioane de mc de gaze din retelele Rusiei opereaza dupa legile fizicii . Conform LEGII lui Klapeyron raportul presiune supra temperatura este constant ... adica daca scade temperatura scade presiunea si in consecinta si forta de pompare care determina debitul.