Luxul de a trăi în România

    (mesaj trimis de Salomeea, in data de 03.02.2012, ora 13:27)

 
 Mason este editorul economie al programului emblematic BBC Newsnight şi ca atare, unul dintre susţinătorii din jurnalismul de limbă engleză de cel mai înalt nivel al ideii că nimic nu se compară cu un pic de ''gaze lacrimogene'' pentru a înviora relatări economice seci dar semnificative.
 Cartea a fost publicată prea târziu pentru a include protestele din România, dar ele se potrivesc perfect cu insistenţa lui Mason potrivit căreia condiţiile economice şi eşecul politic care le însoţeşte se află la rărăcina protestelor globale. Cauza demonstraţiilor, aminteşte jurnalistul britanic, a fost concedierea unui secretar de stat popular pentru opoziţia sa la privatizarea serviciilor de sănătate. Dar acea privatizare este doar un aspect al valului de măsuri de austeritate, care includ reduceri masive de locuri de muncă în sectorul bugetar şi creşteri mari de taxe de consum, impuse în România de FMI, în schimbul acordării unui împrumut de 12,9 miliarde de euro. Acest împrumut a devenit necesar după ce criza financiară din 2008 a trimis ţara în recesiune.
 La prima vedere, s-ar părea că există puţine în comun între protestele din România, care apar ca un exemplu clasic al ceea ce economistul american Joseph Stiglitz numeşte 'revolte FMI' şi evenimentele din Egipt, Tunisia şi alte ţări, de anul trecut. Aceste revolte se încadrează în termenii politici clasici de ''replay'' al anului 1989 în Europa de Est, ca istorie a unor populaţii îndelung oprimate sub regim dictatorial, care în final se revoltă, într-un moment cathartic, afirmându-şi dreptul de a fi libere.
 Ceea ce Mason vrea să ştie este de ce revoltele de anul trecut au generat cu succes coaliţii care au răsturnat regimuri şi găseşte răspunsul atât în aplicarea iniţială cât şi în eşecul final al politicilor economice neoliberale.
 După criza financiară din 2008, măsurile luate de economii majore în vederea redresării au declanşat valuri de şoc în Orientul Mijlociu. Relaxarea cantitativă introdusă de Ben Bernanke, preşedintele Fed, în decembrie 2010 - faimosul 'zid de bani' - a adus în jos dolarul la un nivel prietenos cu exporturile pentru americani, dar la nivel internaţional a crescut preţul mărfurilor comercializate în dolari, ceea ce a însemnat creşteri de preţuri la produse de bază cum ar fi pâinea.
 Amestecul incendiar dintre stagnarea economică şi reprimarea politică a alimentat revoltele din Orientul Mijlociu. Acest lucru ar părea să contrazică ideea că figura reprezentativă a revoltei din Orientul Mijlociu şi alte părţi este tânărul militant pasionat, cu smartphone-ul în mână, care comunică ''viral'' mai degrabă decât verbal. Mason nu contestă acest lucru, dar observă ca emergenţa acestei clase de militant a fost şi ea determinată de factori economici, în special ratele masive de şomeri în rândul tinerilor şi mai ales al absolvenţilor, un fapt de viaţă întâlnit în mare parte a lumii occidentale, la fel ca în Orientul Mijlociu.
 Mason îl citează pe istoricul francez Hippolyte Taine din secolul al XIX-lea privind subocuparea avocaţilor, notarilor şi medicilor care au făcut atât de mult în declanşarea Revoluţiei Franceze şi a Comunei din 1870. După crahul din 2008, mulţi dintre studenţii şi absolvenţii de astăzi se află într-o situaţie similară. Dar dacă generaţiile anterioare de revoluţionari exemplifică proiectul iluminist de emancipare generală, succesorii lor au fost instruiţi să lucreze în contextul info-capitalist cu loialitate zero, bazare pe forţele proprii şi flexibilitate. Ei apreciază competenţele nu cunoştinţele, fluiditatea în locul permanenţei, reţelele în locul ierarhiei.
 'Revoltele din 2010-2011 - scrie Mason - au ilustrat, pur şi simplu, cum arată această forţă de muncă atunci când devine dezamăgită colectiv, atunci când îşi dă seama că toată oferta de îmbunătăţire a fost retrasă'.
 Constrângerile austerităţii universale au expus diferitele fisuri şi puncte de presiune în societăţi din întreaga lume iar protestele faţă de acestea sunt de obicei conduse de foşti aspiranţi la clasa de mijloc, recent radicalizaţi.
 Acest lucru nu implică poziţia de lider în sensul politic tradiţional. Mason susţine că este vorba de persoane de reţea, mai degrabă decât de ierarhie. Succesul lor nu depinde de a convinge oamenii să se alăture organizaţiilor tradiţionale urmând programe-set, ci de a construi coaliţii temporare - în principal pe baza unui proiect de management - cu o forţă de neoprit, generate şi amplificate prin utilizarea abilă a media de socializare.
 În opinia lui Mason, este vorba de caracterul social al noului activism. Oameni instruiţi să aibă puţine loialităţi instituţionale trec la radicalism foarte uşor şi având în vedere că aceiaşi oameni au puţină legătură cu organizarea politică convenţională, ei tind să adopte practici şi tehnici pe care le-au folosit odată pentru carieră sau viaţa socială, pentru a urmări un program de schimbare socială. Ceea ce contează în primul rând este faptul că reţeaua de protestatari poate acţiona mai rapid şi mai decisiv decât ierarhia autorităţilor cărora li se opun ei.
 În mod ironic, poliţia din Marea Britanie, care a încercat să controleze revoltele, a fost descrisă de propriul lor lider de sindicat ca 'demoralizată' de schimbările aduse salarizării şi pensiilor lor de noul guvern. Acest lucru s-a făcut ecoul mai direct la omologul lui din România, în ianuarie, care a ameninţat că îşi va determina oamenii să treacă de partea manifestanţilor dacă salariile nu sunt plătite, notează jurnalistul britanic. Este posibil ca aceeaşi agendă de austeritate care a condus protestele să fi erodat capacitatea supresivă a statului.
 Deşi şi în Grecia au existat mulţi dintre aceiaşi factori economici şi acelaşi tip de oameni ca în Egipt şi Tunisia, nu a fost de ajuns pentru a forţa o schimbare la vârf. În schimb, Mason observă o dezangajare crescândă faţă de întreg procesul de democraţie oficială din partea populaţiei greceşti, chiar dacă politicieni din toate partidele se unesc în jurul agendei de austeritate tot mai mult dictate la un nivel supranaţional, prin intermediul unor instituţii ca FMI şi BCE.
 Grecia nu este singura care a adoptat această tendinţă tehnocratică. Este şi o caracteristică a guvernului din Italia, unde fostul premier Berlusconi nu a fost debarcat de voinţa populaţiei ci la insistenţa unor creditori internaţionali, şi în Spania, unde noul ''Partido Popular'' de guvernământ a fost ales cu o majoritate uriaşă, dar pare mai interesat de aprobarea Angelei Merkel.
 Ceea ce pare să evolueze este un gen de impas: '1%' se bazează tot mai mult pe puterea administrativă de a impune soluţii de sus, iar '99%' au posibilitatea de a alege între a accepta aceste soluţii, sau a adopta tehnici de protest de reţea pentru a le face imposibil de impus. În termenii lui Paul Mason, reţeaua înfruntă ierarhia. Mason este convins că, în cele din urmă, reţeaua va câştiga.

    (mesaj trimis de Salomeea, in data de 05.02.2012, ora 15:32)

 Poate numai conditiile vitrege determinate de schimbarile climatice ne va solidariza, in calitate de specie umana!
 Nu trebuie sa auitam ca cei ce detin monopolul financiar si-au construit planuri B si C de a scapa din eventualele cataclisme. Scapa cine poate! Si totusi e bine sa gandim pozitim. Speranta moare ultima!

    (mesaj trimis de anonim, in data de 10.02.2012, ora 17:01)

 
  Sigur ca da ! gandest pozitim !?.
  Salomeea pica ultima.

    (mesaj trimis de anonim, in data de 03.02.2012, ora 23:11)

 Alo, Salo..ai citit?

    (mesaj trimis de anonim, in data de 10.02.2012, ora 17:02)

 
  Medicamente, medicamente...... unde-s pastilutele ?.