Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că, la 25 ianuarie 2016, agricultorii locali au blocat cu tractoare şi alte utilaje agricole mai multe căi rutiere din zona de nord a Greciei, punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Promahonas-Kulata şi drumul de acces către Aeroportul Internaţional Makedonia din Salonic, potrivit unui comunicat de presă MAE.
Autorităţile elene (poliţia de frontieră şi poliţia rutieră) au informat că acţiunea de protest a agricultorilor va continua şi în zilele următoare în regiunile Kerdyllia, Serres, Arta, Ioannina şi Thessalia, posibil şi în alte zone din nordul Greciei. Pentru ziua de marţi, 26 ianuarie 2016, în intervalul orar 12:00 - 17:00, a fost anunţată blocarea totală a punctului de trecere a frontierei Kulata-Promahonas. De asemenea, sunt aşteptate acţiuni de protest şi în zona aeroportului din Salonic.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.